Ceremonia de deschidere a anului universitar 2025–2026 la Universitatea Internațională Danubius a marcat un moment important în viața academică a instituției. Evenimentul a reunit cadre didactice și membri ai conducerii universității, oferind un cadru oficial de întâmpinare a noilor studenți și de reafirmare a valorilor instituționale. În cadrul ceremoniei, rectorul și CEO, Dr. Steve O. Michael, împreună cu Președintele Consiliului de Administrație, Dr. Andy Pușca, decani ai facultăților și prorectori au transmis mesaje de bun venit și au evidențiat importanța excelenței academice, a colaborării și a implicării active în viața universitară.
De asemenea, invitatul special, domnul judecător Doru Benescu, Președinte al Curții de Apel Galați, a susținut un discurs adresat audienței, evidențiind importanța valorilor juridice și a formării academice în dezvoltarea societății.
Evenimentul a inclus, de asemenea, proiecția unui video retrospectiv ce a surprins momentele semnificative ale anului universitar 2024–2025, incluzând opiniile studenților despre experiența lor la universitate, evenimente și proiecte de pe parcursul anului.
Ceremonia de astăzi marchează începutul unei noi etape în formarea profesională și personală a tinerilor, deschizându-le perspective pentru dezvoltare și succes.
Claudia Ștefania Marghiru