
În cadrul proiectului EISA – SMIS 325392 “Educație Incluzivă și Succes Academic – PEO/325392”, Eliz Loghin, în calitate de expert activități de consiliere, desfășoară sesiuni de dezvoltare personală și orientare în carieră destinate studenților beneficiari ai proiectului. Aceste activități au ca obiectiv sprijinirea tinerilor în procesul de autocunoaștere, gestionare eficientă a resurselor personale și identificare a propriilor direcții de evoluție profesională. Prin intermediul unor metode interactive și printr-o abordare individualizată, studenții sunt încurajați să-și dezvolte competențele socio-emoționale, gândirea critică și capacitatea de adaptare la cerințele mediului academic și profesional.
Proiectul este finantat prin Programul Operational Educatie si Ocupare, in cadrul apelului Primul student din familie - Regiuni mai puțin dezvoltate, PEO/291/PEO_P6/OP4/ESO4.6/PEO_A40.
Activitățile coordonate de expert Eliz Loghin contribuie semnificativ la promovarea educației incluzive și prevenirea abandonului universitar, oferind studenților un cadru sigur pentru explorarea propriilor aspirații și valori.
Astfel, proiectul EISA susține dezvoltarea unui mediu universitar echitabil, bazat pe diversitate, incluziune și succes academic, în care fiecare student este încurajat să atingă performanța și să se integreze activ în societatea cunoașterii.

ROMÂNĂ
ENGLISH VERSION 






